În miez de noapte şi tu ştii de ce. Şi oricât aş încerca să explic, cuvintele-mi pier din minte şi pe buze nu-mi ajung decât sub formă de gust şi de emoţie. La ceas târziu de noapte, eu sunt iar un copil prost ce zâmbeşte tâmp cu gândul la definiţii cândva pomenite de părinţi şi întâlnite în filme. La ceas târziu de noapte tresar ca un ştrengar şi mă privesc în oglindă. Sunt tot eu şi parcă nu-s. Sunt altul şi sigur nu-s. Sunt toţi de-am fost şi toţi de-oi fi. Sunt încă o dată la sfârşit şi din nou [ Read More ]
Circul şi isteria legate de posibila şi foarte probabila amânare a aderării României la spaţiul Schengen au încins microfoanele dâmboviţene la maxim zilele trecute. Păi cum, domnule, să aderăm când nici nu ştim să scriem corect Schengen. În multe craw-luri Schengen era “Shengen”, “Schengan”, “Schnegen” etc. Şi motivele amânării aderării apar acolo unde România nu se vede pe cameră, dar miroase, simte, trăieşte şi există.
Sau cum să nu mai vrei să-ţi faci nici un Revelion în ţara noastră. Că oricât de frumoasă ar fi ea, ale lor sunt şi mai şi. Dacă nu credeţi, înseamnă că nu aţi călătorit deloc. Radu şi Psaico au scris deja despre Rev Crew 2011, dar au rămas destule de spus. Puţini ştiu că motto-ul Slovaciei în materie de promovare turistică e Little Big Country. Şi asta cam aşa e. Că e cam cât Ardealul ca întindere, că munţii lor Tatra ocupă o suprafaţă modestă faţă de Carpaţii noştri, dar sunt de vreo 10 ori mai frumoşi, că Bratislava [ Read More ]