Postul anterior ML-urile de la Diesel s-au transformat în Focus-uri la Vertigo
Următorul post: Bucuresti
Arena sportiva
Putini stiu povestea “Arenei sportive” … Ea va ramane insa mereu in memoria celor cinci studenti care, intr-o friguroasa zi de noiembrie 2005, au vrut sa mearga pana la capat; sa termine ce si-au pus in minte : un ziar …
Am fost fara doar si poate prima (si unica) echipa de studenti din istoria sectiei de Jurnalism de la UBB care a reusit sa creeze si sa scoata pe piata un ziar fara sprijin din partea profesorilor (in afara de Andreea Mogos care ne-a ajutat sa gasim tipografie), adica al celor care (cica!) trebuiau sa ne invete meserie … Ce am facut noi, atunci, cu greu poate fi povestit acum …
Se facea ca la un atelier optional sa apara ideea unei publicatii dedicata celor de la “U” Mobitelco. Echipa de baschet a Clujului nu beneficia de destula imagine, pentru presa de atunci Clujul sportiv era doar fotbal si cam atat (LUCRU CARE NU S-A SCHIMBAT). Asa ca, la atelierul asta optional a luat nastere proiectul unui ziar in care sa ne aratam talentul de viitori jurnalisti pe bune, prin analize, interviuri cu jucatorii si staff-ul celor de Mobitelco etc …
Doar ca, la fel ca majoritatea lucrurilor pe lumea asta, totul a ramas la stadiul de idee, chiar daca noi ne facusem interviurile, ii luasem la intrebari pe jucatorii de la “U” Mobitelco, ne dadusem peste cap sa ne facem treaba in proiectul respectiv.
Profesorul atelierului de atunci, Emil Pop, ne abandonase peste noapte cu tot cu idee, cu tot cu sprijin. Cu tot…
Planul de bataie al profesorului era unul destul de inchegat … un ziar (fituica) de 8 pagini despre echipa clujeana de baschet si despre meciul pe care urmau sa-l dispute in compania unei echipe (din Israel cred!!!) intr-o cupa europeana … cu atat ne-a lasat …
Eram seful anului I Jurnalism (o alta poveste pe care o voi zice cu o alta ocazie) si muncisem mult pana la acel punct. Habar n-aveam cat mai aveam de muncit pana la final … Si acum tin minte cate injuraturi la adresa profului mi-au iesit pe gura in momentul in care am auzit ca am lucrat degeaba, dar mult mai important, atunci am spus prima data : “O facem noi!”
Si noi am facut-o : trei studenti de anul I au scris materialele, o studenta de anul III le-a corectat si editat si inca un student de anul III a tehnoredactat ziarul …
“Arena Sportiva” a fost creata atunci cu eforturi supraomenesti : timp de doua zile (48 de ore in linie) echipa redactionala s-a mutat de la unul la altul … din Grigorescu in Zorilor si apoi in Gheorgheni … in acest timp am gasit si tipografie care sa ne scoata ziarul cu un cost negociat la sange (prin vesnica multumire a profesoarei Andreea Mogos) si, mult mai important, am gasit si finantare …
A fost prima oara cand am stat de vorba cu Mircea Cristescu, managerul “U” Mobitelco. Tin minte ca l-am sunat intr-o duminica dupa-amiaza si i-am spus cine sunt, ce vreau sa fac si de cati bani am nevoie … Si mi-a zis sa-l sun din nou miercuri dimineata, in ziua meciului, si sa-i arat “Ziarul” ca el imi da banii pe el …
Miercuri dimineata. Ora 8 si ceva. O camera imbacsita de fum de tigara undeva pe Titulescu. Hoituri cufundate in somn pe un pat mare. Eram cu totii epuizati. Degetele imi stateau grele deasupra unei taste “Enter” pe care nu mai stiam de ce vroiam sa o apas. Vedeam pentru a cincea oara fiecare pagina si parca gaseam aceleasi greseli pe care le gasisem si in primele patru parcurgeri … Stateam cu Tibi, cel care paginase o noapte intreaga, fara sa se planga … Tragea tacticos dintr-o tigara si mana i se misca pe mouse mult prea repede decat reuseam eu sa focusez pentru a intelege ce se intampla de fapt … Fetele dormeau duse de ceva vreme … Cedasem pe rand, unul cate unul …
La telefon si la interfon acelasi tip striga la mine sa cobor cu ziarul printat in PDF pentru ca nu mai are timp sa-l scoata pana la meci. A urcat el sa ne explice cum se printeaza in oglinda … noi eram prea terminati.
Am adormit o ora, o ora jumate … La 10 si ceva, cu primul exemplar in mana am ajuns la hotel Premier. Pe o canapea ma astepta Cristescu. Il stiam doar de la televizor si de prin ziare … (nu cred ca facusem eu interviul cu el). I-am aratat “Arena Sportiva”, i-am spus ca mai avem alte 700 si ceva (aproape 800) de exemplare care vor ajunge la Sala Sporturilor la meci … Mi-a dat banii pentru tipografie (cateva milioane) … i-a dat unui strain cateva milioane …
Am mers la cursuri (tin minte ca aveam la Facultatea de Chimie) … le-am povestit colegilor de ce nu ne vazusera la fata in ultimele zile si nu ne-au crezut (eram abia anul I, la cateva saptamani de la inceputul cursurilor ) … La ora 12 ne astepta tipul care ne strigase in interfon. Pe bancheta din spate a masinii si in portbagaj avea mai multe colete calde …
Ne-a zis simplu : “Bravo! Daca mai aveti nevoie vreodata sa ma sunati!”
Cred ca a fost primul “Bravo!” primit atunci … l-am platit si am luat toate coletele … hartia in care erau ambalate ziarele se rupea usor la colturi si apareau una dupa alta literele … Era “Arena Sportiva”, numarul 1.
Am luat ziarele la noi si am plecat pe cinci carari … ne-am intalnit dupa-amiaza la Sala Sporturilor, la meciul de baschet si am inceput (tot noi … nedormiti) sa impartim rodul muncii noastre … Din cei 3.000 de spectatori ai salii, cam 800 au primit “Arena Sportiva”. Era plina de greseli … dar era a noastra …
Tin minte ca nu prea ne-a interesat meciul. Stateam undeva sus toti cinci si ne uitam pe partea cealalta a salii. Ii vedeam pe oameni cum rasfoiesc “Arena Sportiva”, cum o rup, cu o arunca pe jos … cum ii indeplinesc menirea … Nu ne-am spus nimic in acele momente … ne uitam pierduti pe partea cealalta a salii.
“U” Mobitelco a pierdut atunci meciul din cupa europeana … Pentru noi asta chiar nu mai conta …
Lui Emil Pop i-am dus cateva exemplare la cursul pe care il tinea in continuare. Ne-a obligat sa punem sigla universitatii pe “Arena Sportiva” pentru ca noi n-aveam personalitate juridica si nu puteam iesi altfel pe piata. L-am crezut, chiar daca a fost un produs distribuit gratuit … Nu ne-am mai dus la cursurile sale dupa aia …
Putini stiu povestea “Arenei Sportive”. Ne-au citit colegii a doua zi si au vrut si ei sa apara in paginile “Arenei Sportive”.
Cele 8 pagini alb/negru pline de greseli gramaticale distribuite gratuit de niste studenti la meciul “U” Mobitelco au impresionat cel mai probabil doar femeile de serviciu, exasperate de maculatura ramasa pe jos in urma meciului de baschet in Sala Sporturilor. Pentru noi acela a fost debutul in presa … O presa a noastra … nascuta din ideile noastre si din priceperea noastra.
Putini stiu povestea “Arenei Sportive”. Dar cel mai bine o stiu Alexandra Țîra (anul I), Bianca Gurzău (anul I), Mihaela Calmîc (anul III), Tibi (anul III) si subsemnatul (anul I) … Noi, atunci, am demonstrat ca se poate … Poate ca ar trebui sa demonstram din nou …
PS pentru Flaviu Lapuste : Daca ai citit aceste randuri sa stii ca imi pare foarte rau, dar nu mai gasesc nicaieri CD-ul cu pozele pe care mi le-ai imprumutat atunci … Imi pare foarte, foarte rau! 
PS 2 : Ultima creatie semnata de bunul meu prieten Vlad Anca …
Tags: Alexandra Tira, Arena Sportiva, Bianca Gurzau, cupa europeana, dorinta, efort, Facultatea de Jurnalism, Flaviu Lapuste, Mihaela Calmic, Mircea Cristescu, presul presei, reusita, succes, Tibi, U Mobitelco, UBB, ziar alb negru
Cluj-Napoca
18°
Ce n-am înţeles şi nu voi înţelege niciodată e de ce nu sprijină facultatea proiectele de genul ăsta? Şi, mai grav, investeşte în unele puerile, care apar în ianuarie 2010 deşi pe prima pagină scrie noiembrie 2009, iar articolele par să fie scrise prin 2008. Vorbesc de “Go Free”, dacă ai văzut-o cumva.
Oare ce se alegea de “Arena Sportivă” sau de “Ziarul Studenţesc”, dacă vreunul din îndrumătorii noştri dragi ne zicea: “mă puţoilor, văd că voi vreţi să da’ habar n-aveţi cum. ia să vă zic nişte chestii de bază şi să vă las un număr de telefon, dacă aveţi întrebări sau vreţi să mă uit peste ceva articol, să mă contactaţi”…..
arena sportiva ii “o fost”; totu-i superficial; femeile sunt consumabile; filmu-i cliseistic; io am plecat; sanatate
mi-o pus o capsuna la comentariu de mai sus!
)
iar…
Andi dragule, cu foarte multa admiratie pentru ce ati facut, o corectura mica: nu ati fost nici primii si nici singurii
Mai inainte de voi am fost noi, cei care am scos “Carusel” – revista studenteasca nesprijinita de nici un profesor si facuta pe banii nostri timp de 2 ani (2001 – 2003). In paralel cu noi mai existau “Campus” – scos si finantat de UBB si “Moftul Studentesc” – acesta facea parte dintr-o retea nationala (mai erau vreo 3, cred, sub acelasi nume, in alte orase).
Inainte de noi a mai fost revista “Altfel”, care, desi facuta de studenti la Jurna, la vremea respectiva, a beneficiat si de sprijinul unor profesori (Doru Pop, daca nu ma insel).
Noi am scos “Caruselul” lucrind in camerele noastre (camin, garsoniere) nopti la rind, am facut drumuri multe si lungi prin oras cautind sponsori (care nu se bagau), apoi am tiparit totul pe bani facuti in America, intr-o vara de munca si a fost foarte fain, pentru ca vreo 3 generatii de studenti au trecut pe la aceasta revista si cei mai multi dintre ei sint acum in media sau advertising si chiar stiu meserie.
Tipografia ne-am gasit-o singuri, layout-ul ni l-am facut singuri, singuri tineam sedinte de redactie, cu complicitatea portarilor care ne dadea cheia unei sali, scriam materiale, faceam teren, aveam poze bune (lucrate de noi, de la developat pina la scoaterea pe hirtia fotografica expirata de la Azomures, primita cadou de Calin
…. tehnoredactarea o facea Gabi, cunoscut drept J (multi ani tehnoredactor la Clujeanul, acum art director la o agentie de PR) … pina si distributia o faceam singuri, de la mers cum puteam la tipografie si rugat colegi cu masini sa ne ajute sa ridicam revista pina la impartit prin camine si facultati, “per pedes” …
Moral, ne-a sprijinit Cipri Rus, care ne citea fiecare aparite si ne critica constructiv
El era preparator la vremea respectiva, parca. La fel si Nicu Urs, care abia terminase si el facultatea si facea gasca cu noi (ehe, sedintele de redactie la baute in Hasdeu … there’s nothing like those times! 
.
Sa nu uitam si de Exi(s)t lui Dohotaru, o publicatie care nu numai ca era scoasa fara ajutorul vreunui profesor, dar ii si scotea din pepeni pe toti
)
Asa ca ingaduie-mi aceasta corectura si sper sa nu mi-o iei in nume de rau: eu chiar ma bucur ca aud de astfel de initiative (reusite), pentru ca asta inseamna ca spiritul nu a murit de tot la acea facultate si mai vin generatii de studenti unde se gasesc citiva “frumosi nebuni”, cum eram si noi, care sa faca singuri ceea ce ar trebui sa ii invete scoala.
Bafta mare si, daca mai gasesc vreun “Carusel” prin casa, ne intilnim sa ti-l fac cadou
Camelia, fiecare ziar/fiţuică studenţească a fost prima, în felul ei. Eu încă mă simt foarte ataşat de Ziarul Studenţesc şi mi-aş fi dorit foarte mult să meargă mai departe. Nu ştiu exact istoria celorlalte, dar ZS a rezistat trei ani, cu apariţii constante (aproape toate deadline-urile au fost respectate) şi nu s-a limitat la o redacţie formată numai din studenţi de la Jurnalism (au fost de la Litere, Medicină, Agronomie etc).
Facultatea nu ne-a sprijinit deloc, ba mai mult, atunci când am greşit n-au făcut decât să ne discrediteze în faţa colegilor. Dacă poţi să crezi, la un examen am avut de analizat un articol din ziar, care vorbea despre cursul respectiv.
Cu toate astea, cred că o experienţă de genul celei pe care am avut-o cei care am lucrat la un astfel de proiect e vitală pentru orice student care vrea să urmeze o carieră în mass-media. Trebuie să ai un loc unde să poţi greşi, unde să înveţi, unde să te simţi bine făcând ceea ce-ţi place, fără presiunea banilor sau a intereselor conducerii. Şi facultatea ar trebui să înţeleagă chestia asta şi să pună mai mare accent pe astfel de proiecte, inclusiv la nivel de notare a capacităţilor fiecăruia.
N-am uitat nici de Ziarul Studentesc
Dar acesta a avut ceva in plus fata de celelalte: sprijinul CCS, un sediu acolo, o anumita dotare.
Noi nu am avut nimic, decit calculatoarele de acasa de la fiecare sau cele din laboratorul de info, unde, intre documentari pentru referate, mai scriam si cite un articol. Pina si drumul cu CD-ul la tipografie il faceam cu autobuzul … sau pe jos
Sigur ca fiecare se poate considera unic in felul sau, pentru ca fiecare a avut personalitatea proprie si parcursul propriu … ceea ce e frumos este ca astfel de initiative au existat. Azi mai exista?
Mi-ar placea sa vad un ziar al studentilor jurnalisti fara profesor/facultate in spate. Mi-ar placea tare mult sa ii vad ca se descurca singuri, cu ambitie si talent.
@ Camelia : Cu tot respectul … nu cred ca voi ati dat nastere la “Carusel” la cateva saptamani de la inceputul cursurilor in anul I. Din acest punct de vedere, “Arena Sportiva” a fost fara doar si poate unicul proiect de acest gen …
“Ziarul Studentesc” a fost doar unealta prin care niste asa-zisi intreprinzatori si-au facut rost de bani si si-au vandut produsul, celebrul Studcard … Imi pare rau de toate chestiile pe care nu le-am putut schimba si de toate rahaturile pe care le-am permis …
Update : Am citit si eu Caruselul si stiu cum era facut … A fost de departe peste ce am reusit noi sa facem cu “Arena Sportiva” … Ii tin minte pe Dohotaru si pe Letitia de la “Carusel” … De tine nu mai zic …
Andi, să zici că a fost “doar unealta” mi se pare cam mult. Sigur că s-au folosit cum au putut mai bine de ziar în scopuri personale, dar nu s-a rezumat numai la asta. Cel puţin cei care s-au implicat în realizarea conţinutului au fost complet detaşaţi de aspectele astea şi au făcut cum au putut/ştiut mai bine
Si grupa noastra a scos ziarul 12:40. Nici acum nu stiu de unde dracu-i venea numele si cine l-a ales, dar stiu ca l-am facut si a iesit
Andy …”Fetele dormeau duse de ceva vreme “?
) 
Stiu chiar si cand ti-a sunat telefonul ..:P adica nu dormeam, gandeam cu ochii inchisi. 
Maxim am zis!
bravo
Oameni buni, lasati orgoliile, serios…. De fiecare data cand sunt discutii din astea incep orgoliile, cine a facut primul, cine a dres etc etc.Toti ati muncit, ati avut initiativa, e f f bine. Totul se face cu efort. Eu am toate ziarele astea, stiu cronologia lor dar nu intru in discutie, ca mi se pare complet superflua. A restabilit cronologia si dl. Ilie Rad, are un capitol dedicat presei studentesti in cartea lui “10 ani de invatamant jurnalistic clujean” unde apar aceste publicatii, marea lor majoritate, atatea cate au fost. Cititi!
@ Tibi Farcas : Deci daca ai un numar din “Arena Sportiva” iti fac o bere. Daca nu, imi faci tu mie o bere, doar asa ca te-ai aflat in treaba. In ceea ce priveste clasificarea presei studentesti facuta de dl. Rad, bag mana in foc ca nu apare nicaieri “Arena Sportiva”, despre ca iti spun inca o data ca a fost un proiect UNIC.
@Andy: Yeap, cred ca in anul I doar l-am “conceput”, de scos l-am scos cind eram, deja, in anul II. A fost o aventura frumoasa
Toti ar trebui sa fim bucurosi ca am reusit sa facem ziare si reviste studentesti, cu resurse limitate, dar cu multa pasiune. Dupa cum spuneam, eu ma bucur ca au existat mai multe astfel de publicatii. Nu stiu daca acum mai exista … (ma refer la o publicatie studenteasca realizata fara sprijin din partea unui profesor).
@Tibi: Nu e nici un orgoliu aici, e o discutie colegiala, in caz ca nu te-ai prins.
Ne place sa ne mindrim cu ce am stiut sa facem fara ca scoala aia stupida numita “facultate de jurna” sa se implice.
Ne place ca am putut realiza lucruri pe cont propriu. Ca am fost mai buni decit scoala care trebuia sa ne invete.
Si cred ca si studentii din ziua de azi ar trebui sa stie ca astfel de publicatii au existat, cind si cum au existat. Poate ii inspira
Iar Rad si cu cronologia lui … sa fim seriosi, asta e tot ce stie omul ala sa faca, sa puna studentii sa ii adune date si sa scrie cronologii.
Sa citesti o carte a lui Rad e un fel de “pedeapsa suprema” cind pierzi la “trombon”.
Cind eram in anul I sau II, a vrut sa ne “coopteze”, pe mine si inca vreo 2 colege (sau cel putin de ele stiu sigur), sa ii facem munca de cercetare pentru un fel de dictionar / calendar cu poeti, prozatori etc. … adica sa ne documentam noi pentru el, cautind scriitori, indiferent cit de obscuri, care sa umple 365 de zile din an (si cu mostre din opere, si cu biografie). Desigur, rasplata noastra pentru o asemenea munca titanica era … spirituala
“bucuria de a fi contribuit la …” blabla. Si un 10 la cursul lui.
Asa ca mai usor cu indemnul de a citi “operele” lui Rad, ca nu sint tocmai un punct de reper pentru cine il cunoaste si stie cum lucreaza si cum se ghideaza in functie de interese.
Cine vrea cu adevarat sa faca si sa scrie cercetare, isi face singur munca (si cred ca Tibi stie asta).
La fel cum studentii din mai multe generatii, care au vrut cu adevarat sa faca presa, si-au facut singuri ziare.
M-ati inteles si interpretat gresit. O zi buna va doresc.
Ce, Tibi, nu-i adevărat ce o zis Camelia de Rad?