Vremea protestelor ne acaparează ţara. Vezi proteste nenumărate pe străzile ţării, însă nu vezi salvarea sau soluţia, pentru că aceasta nu se arată. Stă ascunsă bine şi îi lasă pe aceiaşi fanfaroni să se bată singuri. Ei nu ştiu ce vor, ba un viitor mai bun, ba creşteri salariale, ba demisia Executivului şi a Preşedintelui din cauza sărăciei care ne macină, ba reducerea taxei auto, ba anticipate, ba câte şi mai câte, dar oare … ştiu exact ce vor?

Fratele meu a devenit de vreme bună un model în viaţă pentru mine. Nu pentru că a terminat nu ştiu câte facultăţi, nu pentru că a descoperit leacul împotriva cancerului, ci pentru că reprezintă genul de om pe care l-aş pune să reclădească o nouă societate, una bazată pe muncă.

De ani de zile se trezeşte la 6 dimineaţa şi ajunge acasă în jurul orei 22. Nu iese în oraş decât foarte rar, nu din cauză că nu ar putea, dar din cauză că şi-a prioritizat excelent atribuţiile şi a înţeles că nu poţi scurtcircuita la infinit sistemul; mai bine îţi creezi singur viitorul, prin muncă. Este primul care ajunge la lucru şi de multe ori ultimul care pleacă. Are doar 23 de ani, este căsătorit şi în curând va avea casa lui. Pentru că a muncit din greu pentru ea, a înţeles ce trebuie să facă şi nu a plecat capul când nu a mai întrezărit lumina de la capătul tunelului, ci a luat-o încet şi sigur în direcţia în care a crezut că o poate regăsi. Şi a regăsit-o.

La fel ca el sunt mulţi. Mulţi oameni pentru care munca nu înseamnă să stai în spatele unui birou şi să o arzi pe site-uri toată ziua, iar la finele lunii să te plângi când vezi că salariul tău nu a crescut, ba chiar se vorbeşte de disponibilizări în firmă din cauză că a scăzut productivitatea. Mulţi oameni protestează în felul lor împotriva sistemului, biruind statisticile care spun că suntem mincinoşi, leneşi sau zgomotoşi.

La fel ca el sunt şi părinţii mei. Au decis să nu plece în străinătate ca să ne ofere nouă sute de euro pe lună, ci şi-au pus capetele la bătaie şi ideile pe foaie, ca să ne ofere nouă câteva zeci de lei în plus. Nu s-au plâns când au fost disponibilizaţi, chiar dacă au lăsat în urmă prietenii sau lumi de care erau puternic legaţi. Au decis să înceapă de la capăt. De mai multe ori. Când şi-au văzut afacerile năruite de alţii nu s-au dat bătuţi, nu au fugit şi nu au dat vina pe sistem. Au căutat soluţia, au evaluat pierderile şi au mers mai departe. Mult mai departe. Au reconstruit, au reclădit, au refăcut, au evoluat. Au înţeles sistemul şi l-au atacat în stilul lor, refuzând să zacă învinşi, cu un ajutor de şomaj. Au încercat o dată şi încă o dată şi cred că vor încerca la infinit. N-au construit imperii sau conglomerate financiare, însă şi-au asigurat liniştea zilei de mâine, iar datoriile le-au înfruntat cu zâmbetul pe buze. “Am trăit toată viaţa cu datorii deasupra capului. Încă una nu mă sperie pe mine”, îmi spune maică-mea de fiecare dată când primeşte câte o mega factură scadentă în câteva zile.

Aşadar, în lumea mea viitorul se croieşte cu propriile mâini. Prin muncă şi sudoare, sacrificii şi zâmbetul mereu pe buze.

Sursa foto : http://transildania.wordpress.com/

Vremea în Cluj rămâne rece, încercând parcă să ne trezească nu cheful la proteste, pentru că acela mereu l-am avut în noi. Poate cheful de muncă, trăsătură tipică pentru popoarele care au ajuns departe, precum nemţi sau japonezi.

Iar la final, dragi protestatari, permiteţi-mi să vă ofer câteva soluţii, asta doar aşa pentru a simplifica lucrurile …

Pentru cei care protestează împotriva sărăciei – lucraţi. Lucraţi şi lucraţi. Dacă aveţi un loc de muncă, încercaţi să vă mai găsiţi unul. Învăţaţi să faceţi şi altceva. A fost o perioadă în care aveam patru locuri de muncă, nu-mi vedeam părinţii decât câteva ore pe săptămână, deşi locuiam în aceeaşi casă. La 10 ani împărţeam lapte, la 14 ani împărţeam ziare, descărcam TIR-uri de apă minerală. La 19 ani lucram cu carte de muncă.

Pentru cei ce protestează împotriva taxei auto – imaginaţi-vă că ai voştri copii vor ajunge să cumpere nişte hârburi cu doar câteva sute de euro de la samsarii de maşini second-hand, acele hârburi pentru care voi cereţi acum înmatriculare gratuită. Voi credeţi că cei care le comercializează îşi dau efortul să le vândă în stare bună de funcţionare, cu sistemul de direcţie sau de frână pus la punct? Iar ai voştri copii vor conduce hârburile pe şoselele ţării, cu consecinţe dintre cele mai tragice, de cele mai multe ori.

Pentru cei care protestează împotriva demisiei Preşedintelui şi a Executivului – Abraham Lincoln a spus odată “Ask not what your country can do for You, ask what You can do for your country” (Nu întrebaţi ce poate face ţara pentru voi, întrebaţi ce puteţi face voi pentru ţară). Puteţi munci pentru o ţară mai bună, o ţară mai sigură, mai sănătoasă, mai curată. Puteţi face aceste lucruri în orice moment al zilei. Totul depinde de voi.

PS : Până la urmă, nu uitaţi că avem cel mai bun ministru de finanţe al lumii.

Being a country’s finance minister may appear to be something of a poisoned chalice in the current economic environment, but there are still plenty of politicans doing sterling work in steering their countries through the aftermath of the global crisis. The Banker salutes the finest of these, Gheorghe Ialomiţianu, finance minister of Romania, finance minister of the year. – The Banker

Până la urmă, suntem toţi doar nişte eroi de sacrifiu!