Sunt multe lucruri de spus despre o nuntă. Sau mai bine spus, multe de schimbat, de îmbunătăţit. Din toate părţile. Dar în special din partea celor care administrează miliardele de localuri dispuse să organizeze nunţi de vis şi de neuitat, unice. Şi a doua zi să egaleze unicitatea la o altă nuntă. În acest an am participat la circa cinci nunţi ale unor oameni pe care îi consider apropiaţi, prieteni. Şi de fiecare dată rămâne ceva de spus …
1. Aşezarea meselor
Defectuoasă de fiecare dată. Pentru că sălile de regulă sunt dreptunghiulare, rareori pătrate, cu stâlpi de susţinere pe centru. Şi mai întotdeauna cineva stă cu spatele la ringul de dans, la masa mirilor, care e pusă ca pe un podium, de parcă toţi nuntaşii aşteaptă cu nerăbdare să vadă cum mestecă mirele şniţelul sau dacă se uită naşul la mireasă.
Până la urmă cercul e simbolul nunţii, nu? Pornind de la inel, la ideea de căsătorie în general, stau şi mă întreb de ce nu s-a gândit nimeni să construiască o sală de nunţi în formă circulară, cu mesele dispuse în forma unui cerc imens, iar în mijloc un ring de dans? În acest fel, toată lumea ar vedea toate momentele importante ale nunţii, toţi ar vedea pe toată lumea (bineînţeles, mesenii ar fi aşezaţi doar pe partea exterioară a cercului) şi câte şi mai câte avantaje.
2. Invitaţii
Voi vă ştiţi toate rudele după prenume? Ştiţi vreo altă trăsătură a unchiului din Urziceni, decât că (bănuiesc) mănâncă şi el cartofi prăjiţi? Obligaţiile e una dintre chestiile pe care le-am urât mereu … Oare nu ai putea organiza o nuntă mare numai cu prieteni, familie apropiată, cunoscuţi, vecini, colaboratori, colegi de serviciu, oameni despre care ai putea enumera măcar vreo două trăsături? Pentru că, să fim serioşi, ai la dispoziţie 20-25 de ani ca să îţi faci prieteni, cunoscuţi, vecini, colaboratori, colegi de serviciu despre care să ştii câte ceva.
3. Articole vestimentare
Vă rog pe toţi să interziceţi tuturor participanţilor la nunţile voastre să îşi scoată cravata sau cămaşa din pantaloni. Până şi mătuşa din Dorohoi care a venit în trening arată mai bine decât naşul care s-a îmbătat şi şi-a deschis pe jumătate cămaşa ieşită demult din pantaloni şi care dansează pe Meniaito.
4. Sosurile
Puneţi sosuri pe mese. Orice fel de sosuri. Aperitivele ar fi delicioase cu puţin muştar, sos de roşii, tzatziki, maioneză şi alte sosuri la discreţie pe masă. Credeţi-mă, toată lumea ar avea de câştigat. S-ar vorbi zile întregi despre sosurile de pe masă, care dau, într-adevăr, savoare oricărei mâncări.
5. Nu mai irosiţi mâncarea !
Ideea e foarte simplu de pus în practică. Chiar şi dacă ne imaginăm că toată lumea ar veni flămândă la nuntă, nu vreţi ca toţi să înfulece tot din farfurii şi să rămână nemişcaţi pe scaune din cauza stomacului greu întreaga durată a evenimentului. Organizaţi în aşa fel meniul încât oamenii să nu se ghifuiască şi să stea mai apoi ca nişte mamifere împăiate, deschizându-ţi nasturii de pantaloni pentru a elibera de stress burdihanul ghiftuit.
6. Show-ul cu friptura
De ce friptura trebuie să intre în aplauzele invitaţilor? Şi eu fac friptură, dar nimeni nu mă aplaudă înainte să o mănânc. Nu aplauda nimeni nici la friptura mamei, deşi e cea mai bună din câte am gustat. Şi anume, de ce aplaudăm friptura? Ciorba se face mai greu, are mai multe ingrediente, fierbe mai mult. De ce nu aplaudăm la friptură? Care e istoricul gestului de la nunţi? Până la urmă, la câţi bani se lasă la o nuntă, ar fi mai interesant să aplaude chelnerii toţi mesenii, că doar ei decontează, nu?
7. Localul
Este clar că localul în care va fi organizată nunta trebuie să fie unul cât de cât decent. Mi s-a mai spus, când am ridicat problema unor săli de nunţi apărute în locul unor foste hale industriale, că nu ştiu cât de greu se găseşte o sală de nunţi. Cea mai proastă alegere rămâne însă ridicarea unui aşezământ de 3-4 stele undeva în afara oraşului, acolo unde nu există canalizare. Iar mai apoi, îngroparea rezervorului pentru dejecţii chiar sub zona rezervată parcării autoturismelor. E cazul unui hotel de renume din zona Zalăului, foarte bine cotat printre nuntaşi, dar care este construit fără pic de creier, la câţiva kilometri de municipiul-reşedinţă al Sălajului. Mirosul tututor clienţilor şi dovada că localul este unul destul de des vizitat te loveşte brutal imediat ce parchezi maşina, iar cheful de petrecere este la fel de rapid înlocuit de unul de dezgust.
8. MC/staroste
Mă distrează de fiecare dată când îi aud strigând în microfoane : “Acum, toată lumea mâinile sus!” ori alte expresii menite să întreţină atmosfera de la nuntă. Şi mereu îmi amintesc de o replică din Original Kings of Comedy. Se făcea acolo referire la concertele hip-hop şi la multitudinea de solişti care sugerează publicului ba să strige, ba să ridice mâinile, ba să sară, ba câte şi mai câte. Şi replica tipului a fost genială “I paid good money to be here. You scream, motherfocker. I want you to hear you scream”, cu trimitere la cei aflaţi pe scenă. La câţi bani se lasă la nuntă ai putea spune că ai plătit bilet la intrare ca să auzi pe cineva strigând, cântând, sărind, ca să nu mai fi tu obligat să faci asta.
E foarte simplu să gândiţi jocuri, să implicaţi invitaţii activ în derularea nunţii.
9. Nu mai demonstraţi lumii că suntem o ţară de hoţi
La noi se fură mereu tot la o nuntă. De dragul tradiţiei. De ce?
Las lista deschisă, poate mai aveţi şi voi sugestii.







foarte amuzant
Articolul ar fi si mai util daca ai recomanda si un fotograf bun pentru cei care au nuntri in viitor. Eu am auzit de simplefoto.ro >:)