Apostu are elicopter si nu locuieste in Cluj

Cam asta e singura explicatie logica ce a rezultat in urma unui rationament destul de simplu. Cum am revenit de doua zile din concediu (despre concediu in postul urmator, poze si alte cele), pot spune ca am in mare parte mintea odihnita si nu am gresit foarte mult pe parcursul rationamentului.

Dar sa va spun cum am dedus logic faptul ca primarul Clujului nu locuieste in Cluj si vine la Primarie cu elicopterul…

Nici n-am ajuns bine inapoi ca m-a lovit iar campania electorala derulata prin oras. Se numeste mai nou “intalniri cu cetatenii”, afisele sunt portocalii, iar primarul pare binevoitor in textul de afis, mai ales ca vrea sa afle care sunt problemele clujenilor. Ale celor pe care ii reprezinta, ale celor care circula zilnic cu autobuzele transformate peste vara in dusuri ambulante, ale celor care nu mai razbat de multitudinea de cersetori sau de caini ai strazii, ale celor care s-ar epila pe cap mai repede decat sa gaseasca un loc de parcare in oras.

Dar primarul binevoitor nu stie exact cam care sunt problemele oamenilor. El vine cu elicopterul la Primarie, aterizeaza pe Parking, si apoi isi vede de hartiile de semnat si de conferintele de presa. Daca nu ar fi venit cu elicopterul la serviciu, cred ca ar fi dat cu masina prin gropi, s-ar fi enervat ca nu are cum sa parcheze in Centru sau s-ar fi enervat de noroiul de pe strazile neasfaltate care l-ar obliga sa-si spele mai des masina. Sau, daca nu avea masina si folosea RATUC-ul, s-ar fi enervat de babele care parcurg tot orasul la ora de varf doar pentru laptele mai ieftin cu 10 bani de la Napolactul de langa Republica. S-ar fi enervat pe batranii puturosi, care din cauza ca nu mai au bani de cheltuieli se spala mai rar. Sau, daca ar fi venit cu bicicleta, s-ar fi enervat ca nu prea are pe unde circula cu ea, ca mai toti isi parcheaza Gipanele pe culoarele biciclistilor. In fine, daca ar fi venit pe jos, ar fi fost fugarit macar o data de cainii vagabonzi, ar fi calcat stramb in vreo groapa de pe trotuar, s-ar fi murdarit de var de la constructiile de care s-a frecat in incercarea de slalom printre masinile parcate pe trotuar.

Asadar, prima parte a rationamentului pare demonstrata, ma rog … cea cu elicopterul.

E clar ca nici nu sta la bloc sau la casa in Cluj. L-ar fi vazut vecinii cum isi uda plantele din fata blocului sau taie gardul verde. Si-ar fi tuns gazonul, ajutat un vecin sa arunce comoda veche sau mai stiu eu ce.

Dar primarul nostru, cand vrea sa vada clujenii face intalniri cu ei, pentru ca pur si simplu nu-i vede. Sunt prea mici din elicopter.

1 thought on “Apostu are elicopter si nu locuieste in Cluj”

  1. imi place rationamentul tau. punctul asta de vedere il voi trata si eu intr-un post pe blog, cat de curand. ce bine ar fi daca s-ar plimba si parlamentarii cu personalu la clasa a doua sau cu 35-ul intr-o zi muncitoare, pe la ora 4… sau cu 25-ul dimineata pe la 8. daca si-ar scoate botul lor colorat din carapacea in care traiesc, ne-ar fi tuturor mai bine.

    Asta e, drapelul national s-a transformat, din pacate in rosu, galben si portocaliu.

    Pe curand, si respect 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.