România, Călățele

În comuna în care locuiește mătușa mea, Călățele, se fac liste de zor cu toți cei care în Al Doilea Război Mondial au fugit din calea invadatorilor. Fac liste pentru că acum, statul maghiar acordă despăgubiri refugiaților. Toată lumea acordă despăgubiri pentru cele întâmplate cu mai bine de jumătate de secol în urmă. Doar că la Călățele totul a fost o glumă, localnicii refugiindu-se la câteva sute de metri de casă, într-o vale, mai ales că pe acolo nu a trecut picior de ungur în Al Doilea Război Mondial. Doar că acum, la fel ca în sute de alte părți apar refugiații de pe timpul războiului, ca ciupercile după ploaie. Sute de persoane s-au înscris pe liste pentru a primi cei 300 de lei despăgubire.

Prin 1941-1942 când armatele maghiare au ajuns prin această parte, mătușa mea îmi povestea că mai mulți localnici, ea fiind o adolescentă pe vremea aceea, și-au abandonat casele și s-au refugiat pe valea dintre satul Finci și Călățele. Adică la vreo 500 de metri distanță. Pentru vreo 2-3 zile.

Pe vremea aceea, granița a fost într-adevăr mutată în dreptul comunei Mănăstireni, mai exact în dreptul unui sat, al cărui nume însă îmi scapă acum.

Nu trebuie practic documente care să ateste statutul de refugiat, e nevoie doar de un martor care să confirme că persoana care solicită despăgubirea a fost refugiată. Drept urmare, persoane de 30 de ani semnează la Primărie ca martore în dosarele întocmite de bătrânii satului, fără ca unul măcar să fi fost refugiat.

Să nu mă înțelegeți greșit. Nu îi condamn pe oameni că cer acum bani pentru ceva ce nu s-a întâmplat niciodată. Nici pe cei de la Primărie care consimt la acest lucru. Doar pe ungurii care nu s-au gândit să trimită și un istoric sau pe cineva în măsură să verifice cele declarate de confrații români, adevărați patrioți și iubitori de țară. Înainte de a scoate banii …

Doar trăim în România…

4 thoughts on “România, Călățele”

Leave a Reply to Tudor C Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.