concurs

De ziua mea am primit trei cărți și multă voie bună

  • by

Oamenii aduc zâmbetele pe buzele oamenilor. Ei îți dau uneori puterea să visezi și tot ei îți redau, atunci când te aștepți mai puțin, speranța în tot ce e mai frumos pe lume. Cei cu adevărat speciali te fac să vezi acolo unde nu te-ai mai uitat până atunci și să vrei să le aduci la rândul tău zâmbetul pe buze. Și de ziua mea am fost înconjurat de oameni speciali, de oameni ALTFEL. A fost cel mai frumos cadou pe care l-am primit în ultima vreme, cel pe care mi l-am dorit însă mereu.

Iar cei de la BookLand mi-au adus zâmbetul pe buze, prin cele trei cărți pe care mi le-au oferit și pe care am hotărât să vi le fac cadou. Prima și-a găsit deja loc în biblioteca unei persoane foarte dragi care mă face să zâmbesc în fiecare zi, dar au mai rămas două de oferit oamenilor ALTFEL.

Read More »De ziua mea am primit trei cărți și multă voie bună

Review – 3 ore de trailere

  • by

M-am distrat la Noaptea Dependenților de Trailere. A fost interesant, mai ales că n-am apucat prima ediție. A fost în fel și chip, dar mai mult ca orice a fost inedit. Poate de aici și interesul publicului clujean, care a transformat evenimentul într-unul sold-out.

Read More »Review – 3 ore de trailere

Românii Au Talent?

Pentru că Britain’s got definitely more talent. Cred că au și românii din plin, cu discernământul stau mai prost. Adrian Țuțu a câștigat prima ediție din Românii Au Talent. E o glumă urâtă, un banc sec la care mulți nu s-au prins încă și caută/așteaptă explicații. Cum? Cine? De ce? Chiar? Astea sunt întrebările pe care le aud la 3-4 zile de marea finală, una de tot plânsul.

Read More »Românii Au Talent?